Klik e.V.
Limba română
Drepturi și soluții pentru persoane aflate în dificultăți sociale și legate de locuință
CINE suntem?
KLIK e.V. este o organizație caritabilă care oferă ajutor oamenilor fără adăpost sau sunt în pericol de a-și pierde locuința din Berlin. Beneficiarii programelor noastre sunt cetățeni ai Uniunii Europene fără adăpost. Organizația „Klik” a fost înființată în anul 2012 de către echipa „Tinerii străzii – Adăpostul Klik”, cu scopul de a-i sprijini pe tinerii fără adăpost din țările Uniunii Europene, aflați în Berlin. La KLIK e.V. lucrează personal calificat și voluntari, într-o echipă în care se vorbesc mai multe limbi străine pentru a-i sprijini pe cei care caută ajutor.
KLIK e.V. este membră:
CE facem?
Cauzele pierderii unei locuințe sunt numeroase și sunt rezultatul dispariției treptate de resurse pe mai multe planuri. Persoanele aflate în dificultăți legate de locuință, care nu dețin cetățenia germană și/sau care se află de puțin timp sau fără documente în Berlin, nu au acces la ajutor social din diferite motive.
Sarcina noastră principală este cea de a combate sărăcia materială a celor care caută ajutor prin facilitarea accesului la servicii sociale și prin oferirea de sprijin în căutarea unui loc de muncă. Însă nu este de ajuns să ne concentrăm doar pe sărăcia materială pentru a combate lipsa de adăpost.
Noi, cei de la KLIK e.V., dorim să-i sprijinim pe beneficiarii serviciilor noastre să-și cunoască interesele și să contribuie.
Legat de cauzele și efectele lipsei de adăpost, trei aspecte sunt foarte importante pentru munca noastră. În primul rând, este vorba de a îmbunătăți situația economică a beneficiarilor. În al doilea rând, îi sprijinim în depășirea evenimentelor critice care, printre altele, au contribuit la pierderea locuinței. În al treilea rând, este vorba de îmbunătățirea pe termen lung a circumstanțelor de viață și stabilizarea beneficiarilor. În acest scop, promovăm oferirea de sprijin la nivel social și social-politic.
Din acest motiv, KLIK e.V. pune la dispoziție un Centru de consiliere pentru persoane aflate în dificultăți sociale și legate de locuință în Berlin Mitte, . Centrul oferă posibilitatea de consiliere și asistență socială și socio-pedagogică în limbile germană, engleză, poloneză, română și bulgară. Asistenții noștri sociali consiliază persoanele fără adăpost pentru a le ajuta să facă față provocărilor zilnice imediate și în contactul cu instituțiile și furnizorii de servicii publice.
Prin punerea la dispoziție a unor oferte pedagogice suplimentare, care se orientează după experiența beneficiarilor și se concentrează pe împuternicirea și emanciparea acestora, ne străduim neîncetat să le creștem șansele de participare socială.
ÎNCONTRO ne îndreptăm?
Considerăm că este sarcina noastră să contribuim la îmbunătățirea infrastructurii sociale pentru persoanele aflate în dificultăți sociale și legate de locuință și sprijinim inițiative politice, cu scopul de a îmbunătăți condițiile din sistemul de ajutorare. Dorim să contribuim la creșterea șanselor ca toți oamenii din Berlin să aibă acces la un spațiu locuibil adecvat, la oferte de servicii sociale și la servicii de sănătate.
Punctul nostru de pornire este acela de a reprezenta drepturile beneficiarilor noștri și de a prezenta opiniei publice problemele acestora. Scopul nostru este ca aceste probleme să fie recunoscute ca având cauze sociale, din care să rezulte necesitatea recunoașterii unei responsabilități socio-politice și al unui sprijin financiar pentru înlăturarea acestora.
Țelul nostru concret este acela de a-i face pe beneficiarii muncii noastre vizibili în societate, de a informa opinia publică despre problemele acestora și de a atrage atenția asupra condițiilor sociale care cauzează starea lor de necesitate.
CINE ne susține?
CONTACT
Centru de contact și consiliere
KLIK e.V. – Kontakt- und Beratungsstelle für Menschen in Wohnungsnot und sozialen Schwierigkeiten
- Torstraße 210, 10115 Berlin
- 030 235 9797 0
- 030 407 4979 4
- empfang@klik-berlin.de
Conexiuni cu mijloace de transport în comun:
S-Bahn: Oranienburger Straße (S1, S2)
U-Bahn: Oranienburger Tor (U 6)
Tramvai: Torstraße/U Oranienburger Tor (M1, M5); Nordbahnhof (M10, M8)
ORARUL
Centrului de contact și consiliere pentru persoane aflate în dificultăți sociale și legate de locuință:
De luni până vineri
- 10.00 - 12.00
- Faceți o programare & ridicarea corespondenței
- 10.00 - 17.00
- Consiliere numai cu programare
CONSILIERE DOAR CU PROGRAMARE
- Fă o programare la:
- 030 235 9797 0 (Lu - Vi 10.00 - 12.00)
- empfang@klik-berlin.de
Vă oferim consiliere în limbile germană, engleză, poloneză română și bulgară.
- Din lipsă de personal vă putem oferi posibilitatea unei adrese poştale doar în cadrul consilierii.
- Din păcate nu vă putem ajuta, dacă singura dumneavoastră problemă este găsirea unei locuinţe.
Sediu principal
KLIK e.V. – Geschäftsstelle
- Linienstraße 119, 10115 Berlin
- 030 235 9797 21
- 030 235 9797 23
- empfang@klik-berlin.de
Conexiuni cu mijloace de transport în comun:
S-Bahn: Oranienburger Straße (S1, S2)
U-Bahn: Oranienburger Tor (U 6); Rosenthaler Platz (U8)
Tramvai: Torstraße/U Oranienburger Tor (M1, M5); Nordbahnhof (M10, M8)
SUSȚINEȚI-NE!
GLS Bank
IBAN DE28430609671142557300
BIC GENODEM1 GLS
Doriți să susțineți KLIK e.V.? Ne bucurăm și vă mulțumim! Prin donațiile dumneavoastră ne dați un semn de încredere și ne oferiți posibilitatea de a munci cu responsabilitate pentru a crea oferte de sprijin pentru persoanele fără adăpost, pentru a duce mai departe proiectele deja existente și pentru a dezvolta și pune în practică noi oferte pentru a atinge țelurile organizației noastre.
Persoană de contact: Alexandra Post, Katarína Dubcová, Tel.: 030 235 9797 21, 030 235 9797 23
E-mail: alexandra.post@klik-berlin.de, katarina.dubcova@klik-berlin.de
Indiferent dacă doar o singură dată („einmalig“) sau în mod repetat (“wiederkehrend”),